Scurt pseudotratat de „ghebologie”- partea I-a: ce sunt ghebele şi cum arată ele?


Motto: „Toate ciupercile se pot mânca. Unele doar o singură dată!” Michel Colucci

 

Armillaria-mellea-9

Coş cu ghebe

Pentrucă am observat că mulţi dintre prietenii mei au o oarecare reţinere privind culegerea şi, mai ales, consumarea ghebelor, m-am gândit să scriu acest articol care sper să le fie de ajutor. În ciuda titlului, articolul nu se doreşte un expozeu savant referitor la ciuperci. În privinţa asta, sunt multe pagini de internet mult mai bazate şi mai documentate decât ale mele. Citez aici doar două dintre ele:
http://ciupercomania.blogspot.com
http://www.eukarya.ro/enciclopedie/regnul-fungi
Ca vechi culegător de ciuperci, vreau să prezint câteva din experienţele mele din care, slavă Domnului, am scăpat viu şi nevătămat. La început prin vorbe şi, mai ales, prin imagini, voi descrie ghebele, insistând asupra acelor particularităţi care le fac inconfundabile. Apoi, voi vorbi despre ciupercile care seamănă cu ghebele, descriindu-le mai pe larg pe cele despre care se spune că sunt otrăvitoare. În continuare, voi prezenta măsurile pe care eu le iau pentru a asigura creşterea nestingherită a ghebelor în livada proprie şi vă voi arăta prin imagini succesive cât de repede se dezvoltă ele. La final vă voi da câteva reţete delicioase de mâncăruri cu ghebe, pe care vă asigur că le-am testat cu propriile mele papile gustative.
Înainte de a intra în subiect trebuie neapărat să vă  enunţ cele două reguli de aur ale culegătorului de ciuperci, şi anume:
Regula de aur #1: Dacă nu cunoşti foarte bine o ciupercă şi nu eşti sigur 100% de comestibilitatea ei, nu sta prea mult pe gânduri şi arunc-o! (Referitor la asta, să-mi aduceţi aminte să vă povestesc într-un alt loc, o întâmplare nostimă, cu Fistulina hepatica, petrecută acum vreo 30 de ani);
Regula de aur #2: Înainte de a merge să culegi o anumită ciupercă, documentează-te temeinic în legătură cu cele care seamănă cu ea, mai ales cele otrăvitoare!

Aşadar, ce sunt ghebele? Dacă ar fi să o credem pe tanti Wikipedia, „ghebele (denumirea științifică: Armillaria mellea) sunt o specie de ciuperci comestibile care cresc pe copaci sau arbuşti. Cauzează putrefacția rădăcinii copacilor pe care îi infestează”.
Cine sunt eu să nu o cred pe tanti Wikipedia? Totuşi, cu tot respectul cuvenit, voi face o completare: ghebele nu cresc numai pe copaci, ci şi pe sol, în general acolo unde sunt resturi lemnoase: vreascuri, surcele sau rumeguş de drujbă:

Armillaria-mellea-11

Ghebe în iarbă

Dar cel mai mult le place ghebelor să trăiască în jurul buturugilor. Tocmai de aceea, în Bucovina, pe lângă „opintici”, li se mai spune şi „bureţi de cioată”.

Armillaria-mellea-7

Ghebe la buturugă

Până să mă documentez pe net nu ştiam că ghebele sunt atât de ticăloase, încât să „cauzeze putrefacția rădăcinii copacilor pe care îi infestează”. Tocmai descoperisem o „gaşcă” de ghebe într-o tufă de lavandă uscată. „Le place lemnul uscat şi parfumat al lavandei”, m-am gândit, dar acum îmi dau seama, că în realitate săraca lavandă a murit chiar din cauza lor.

Ghebe 030Ghebe în lavandă uscată

A venit vremea să vă spun cum arată ghebele:
Pălăria ghebei are diametrul între  4 şi15 cm. La inceput ea are o formă emisferică, dar, pe măsură ce gheba se maturizează, devine plată sau chiar adâncită. Pieliţa pălăriei este netedă, lucioasă pe vreme umedă şi mată pe timp uscat. În general, pălăria este acoperită de numeroşi solzi maronii, mult mai deşi în centru şi mai rari către margine. La maturitate solzii pot lipsi în totalitate.

Armillaria-mellea-1Armillaria-mellea-5

La exemplarele tinere, pălăria are solzi maronii, dar la maturitate solzii pot lipsi

În funcţie de mediul în care trăiesc ghebele, culoarea pălăriei poate fi galbenă ca mierea (de aici denumirea Armillaria mellea), maronie, gri deschisă sau brun-roşcată. Lamele de sub pălărie sunt dese, albicioase, apoi gălbui şi la sfârşitul maturizării capătă culoarea bej, spre brun. Piciorul de 5-20 cm este cilindric, alungit, cu baza uneori bulboasă, deseori curbat in jos, cu o consistenţă fibroasă la exterior şi buretoasă la interior. Inelul este cărnos şi mare. La exemplarele tinere, el se uneşte cu pălăria formând un fel de cortină. Este persistent chiar şi la exemplarele adulte, având partea superioară albă şi cea inferioră gălbuie şi cu aspect lânos. Deasupra inelului, piciorul este galben, iar sub inel este acoperit de puf si are culoarea maroniu-deschis. La bază, culoarea poate fi, uneori, si negricioasă. Piciorul ciupercilor solitare are de obicei la bază un bulb mult mai dezvoltat decât al celor care cresc în grupuri.
În loc de concluzie la descriere, vă dau mai jos două poze sugestive:

 Armillaria-mellea-12   Armillaria-mellea-13

                   Ghebe tinere                                                    Ghebe mature

Carnea ghebelor are miros specific de ciupercă şi gust uşor amărui, mai accentuat la cele care cresc pe conifere. Carnea pălăriei este albicioasă şi fragedă, iar cea a piciorului are o consistenţă fibros-lemnoasă.
Deşi sunt perfect comestibile, consumate în stare crudă sau insuficient fierte, ghebele pot fi otrăvitoare, în sensul că provoacă un puternic efect diuretic; de aceea este obligatorie fierberea lor cel puţin 20 de minute înainte de a fi consumate. (Cunosc pe cineva care era să dea ortul popii după ce a mâncat o găleată de ghebe fripte cu sare, pe plită! De atunci susţine în stânga şi în dreapta că ghebele sunt cele mai otrăvitoare ciuperci!!!)
Ghebele cresc toamna, până la primul îngheţ, atât solitar, cât şi în grupuri numeroase, pe trunchiuri, pe rădăcini sau pe buşteni în curs de putrefacţie. Aşa cum v-am spus şi mai sus, ele pot creşte şi pe sol, pe mici bucăţi de lemn căzute pe pământ.

Armillaria-mellea-8

„Tufă” de ghebe

Câteva chestiuni specifice gătitului ghebelor:
a) este preferabilă folosirea doar a pălăriei deoarece piciorul este foarte fibros (pe mine, personal, nu mă deranjează acest aspect);
b) cum arătam mai sus, ghebele trebuie fierte cel puţin 20 de minute; la fierbere, ele emană un miros ca de leşie, iar apa în care s-a fiert se înnegreşte şi trebuie aruncată;
c) după fierbere, ghebele capătă un aspect gelatinos, neplăcut pentru unii, dar pozitiv pentru mine;
d) dacă ghebele sunt culese după primul îngheţ sau se congelează în stare crudă, toxinele lor îşi amplifică efectul.
Ghebele pot fi confundate cu Galerina mutabilis şi mai mult cu o specie mai rară, Armillaria tabescens, (amândouă foarte bune de mâncat), sau cu Hypholoma fasciculare, o ciupercă otrăvitoare şi cu gust foarte amar pe care şi-l păstrează chiar şi după preparare, făcând ca orice mâncare în care ar putea ajunge din întâmplare să devină de neconsumat din cauza gustului neplăcut. Dar, despre aceste asemănări voi vorbi în partea a II-a a articolului.

Reclame
Această intrare a fost publicată în umor.

2 comentarii la “Scurt pseudotratat de „ghebologie”- partea I-a: ce sunt ghebele şi cum arată ele?

  1. ecogradinar spune:

    De fapt, nu ciupercile cauzează moartea sau îmbolnăvirea pomilor. Ele nu sunt cauza, ci simptomul. Ciuperciile nu ”atacă” exemplarele sănătoase. Atunci când vedem ciuperci pe un pom, e semn că pomul e deja bolnav.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s